Radu Vâlcan, dezvăluiri neaşteptate despre noul sezon „Insula Iubirii” cu doar câteva ore înainte de marea premieră: „Sunt șocat”

15 07. 2024, 13:19

Radu Vâlcan a dezvăluit câteva detalii din culisele noului sezon al emisiunii Insula iubirii. Show-ul se întoarce pe Antena 1 pe 15 iulie 2024 și promite telespectatorilor momente neașteptate. Deși preferă să mențină publicul în suspans până la difuzare, prezentatorul a oferit un mic „spoiler” despre concurenți. Iată ce a spus acesta!

Radu Vâlcan, soțul Adelei Popescu, a vorbit despre noul sezon ce va apărea, luni, al emisiunii pe care o prezintă de opt sezoane. Prezentatorul a oferit detalii neștiute despre ceea ce se va difuza la televizor.

Radu Vâlcan, despre sezonul opt „Insula Iubirii„

Soțul Adelei Popescu a vorbit pentru Viva despre concurenții acestui sezon pe care îi consideră o sursă de inspirație pentru telespectatori:

„Ca un mic spoiler, dacă îmi permiteţi, vă pot spune că veţi vedea în acest sezon nişte oameni deschişi, curajoşi să vină în faţa lumii exact aşa cum sunt ei. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Din 15 iulie, luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1, vă invit să urmăriţi cel mai nou sezon „Insula Iubirii”.

Curajoși. Eleganți. Sinceri. Ei. Sunt nişte oameni care chiar au avut deschiderea şi puterea să vină în faţa lumii întregi exact aşa cum sunt ei.”

Radu Vâlcan, despre primele episoade

Sezonul cu numărul opt din Insula Iubirii sună promițător chiar din primele episoade, conform spuselor lui Radu Vâlcan:

„Desigur, de fiecare dată sunt surprins. Îți spun, am văzut deja primele episoade și sunt șocat. Pentru că abia acum văd şi eu în ansamblu ce s-a întâmplat acolo. Asta pentru că nu pot fi omniprezent pe cele două insule. Batiste? NU. Sper. Sunt prea multe momente delicate în lume. Sigur, compasiune.”

Soțul Adelei Popescu, despre viața personală

Întrebat dacă este mulțumit de viața lui din prezent, dar și dacă îi lipsește ceva, prezentatorul a spus:

„Știi, fericirea este un context. Mulțumit nu ai cum să fii vreodată. Da, am o viață frumoasă. Am o jumătate perfectă, trei copii perfecți. Sunt recunoscător, cu toată ființa mea, pentru tot. Dar, pentru ei, nu voi fi niciodată mulțumit pentru toate realizările mele viitoare. Merită mult mai mult!”

Sursă foto: social media